Azi:   EN English       
Confort: mobila pentru casa ta Confort: mobila pentru casa ta Confort: mobila pentru casa ta
 prima pagina despre noi contact ajutor
  

mobila la comanda


materiale


accesorii mobilier


conceptie si proiectare


sistemul de executie


sistemul de livrare


preturi, conditii de plata


garantia


Suntem o societate comerciala cu sediul in Baia Mare, Str. Fabricii Nr. 8, judetul Maramures, si avem ca obiect de activitate principal designul, productia si vanzarea de mobilier. Obiectul de activitate secundar al societatii il reprezinta vanzarea de aparatura electrocasnica incorporata si de elemente pentru amenajari interioare.

S.C. TRINOM SRL si-a inceput activitatea in 1993, cu deschiderea unui magazin de electrocasnice. Dezvoltarea in continuare a firmei s-a bazat pe o strategie orientata spre satisfacerea nevoilor, cerintelor si asteptarilor clientilor care isi doreau o casa moderna si functionala. Conducerea firmei si-a concentrat atentia pe vanzarea de mobilier si aparatura electrocasnica de calitate si s-au deschis si primele magazine prin care societatea comercializa mobila si aparatura electrocasnica. Treptat vanzarea mobilei a luat o amploare mai mare, ceea ce a condus la regandirea strategiei firmei. In urma cu cca. 10 ani managerii firmei si-au propus ca sa faca din S.C. TRINOM SRL unul din principalii producatori si distribuitori de mobilier din PAL si MDF si distribuitori de electrocasnice din nordul Transilvaniei.

De aceea eforturile de dezvoltare ale firmei s-au indreptat in urmatoarele directii:

  • realizarea unei noi unitati industriale destinate fabricatiei de mobilier din PAL si MDF. Fabrica de Mobila Confort, situata in Baia Mare, strada Fabricii nr.8, este dotata cu o tehnologie de varf pentru productia de mobilier. Proiectarea si fabricatia sunt asistate de calculator (CAD-CAM) iar gestiunea informatiei este si aceasta informatizata. Fabrica dispune si de un modern sector de vopsire a MDF. Competenta si calificarea inalta a personalului din compartimentele de conceptie, productie si montaj precum si a celui din serviciile suport permit punerea in valoare a tehnologiei moderne in realizarea prompta si de calitate a mobilierului cerut de clienti. Tehnologia, personalul calificat si o buna organizare interna creeaza firmei noastre avantaje competitive de necontestat.
  • orientarea spre client a produselor noastre. Pentru a raspunde in mod corespunzator nevoilor si dorintelor specifice ale clientilor, firma Trinom si-a dezvoltat atat o gama larga de produse de serie: bucatarii, camere de tineret dormitoare si mic mobilier cat si capabilitatea de a realiza mobilier personalizat. Pentru acesta din urma, designerii firmei se deplaseaza la locuinta clientului sau la sediul care urmeaza sa fie mobilat si, dupa identificarea cerintelor clientului si a constrangerilor specifice, propun solutii de amenajare a spatiului care pot satisface cele mai exigente dorinte si rafinate gusturi estetice ale acestuia. Fabricatia, transportul si montajul sunt realizate de catre firma Trinom, personalizarea produselor constituind un alt avantaj competitiv al acesteia.
  • extinderea retelei de magazine de desfacere si a centrelor de design. Reteaua de magazine s-a extins in Maramures, Satu-Mare, Salaj, Bucuresti, ajungand in prezent la un total de peste 6000 mp de expunere. Magazinele dispun de spatii de expunere adecvate, o gama larga de produse destinate amenajarilor interioare si de vanzatori calificati, capabili sa asiste clientii in alegerea mobilierului, accesoriilor si aparaturii electrocasnice adecvate, dintr-o gama larga de produse de calitate. Principalele centre de design ale societatii sunt in Bucuresti si Baia Mare.
  • realizarea unor relatii de parteneriat cu furnizori capabili sa ne sprijine in satisfacerea cerintelor clientilor la un standard ridicat de calitate. Identificarea si selectarea furnizorilor, impreuna cu seriozitatea cu care am tratat aceasta problema ne-au permis sa avem relatii privilegiate cu furnizori puternici de produse de calitate din tara si strainatate. Pentru aparatura electrocasnica incorporabila promovam produse ARISTON, CANDY (Italia), chiuvete, baterii ALVEUS (Polonia), iar pentru pal, ca principala materie prima utilizata in fabricatia de mobilier, optiunea noastra este INTERSPAN (Ungaria). Dispunem de asemenea de un numar semnificativ de furnizori de mobilier care ne permit sa satisfacem cu promptitudine si in conditii de calitate, asteptarile oricarui client.

SC TRINOM SRL a implementat si mentine un sistem de management al calitatii in domeniile: design, proiectare, fabricare si comercializare mobilier, electrocasnice, certificat ISO 9001.

Produsele realizate si comercializate cu marca “Confort” sunt deja cunoscute pe piata romaneasca si reprezinta o garantie a calitatii.